Sari la conținut
11-octombrie-ziua-internationala-a-fetelor

Ziua Internaţională a Fetelor (International Day of the Girl Child) este sărbătorită anual la 11 octombrie, începând cu acest an. La sfârşitul anului 2011, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia prin care a proclamat Ziua Internaţională a Fetelor pe 11 octombrie. Potrivit organizaţiei internaţionale pentru drepturile copiilor Plan, fetele reprezintă un grup supus unei duble discriminări - atât pe bază de vârstă, cât şi de sex, Ziua Internaţională a Fetelor urmând să promoveze drepturile acestora în următoarele decenii. Tema aleasă pentru prima Zi Internaţională a Fetelor este combaterea căsătoriilor cu minore în ţările aflate în curs de dezvoltare, unde aproximativ una din trei fete este măritată înainte de a împlini 18 ani.Totodată, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 14 la sută dintre fetele din ţările în curs de dezvoltare sunt măritate chiar înainte de a împlini 15 ani. Aceste căsătorii reprezintă un factor de risc pentru sănătatea acestor fete, care nasc prematur, şi, mai mult, perpetuează precaritatea educaţiei şi sărăcia. Numărul minorelor măritate se ridică, în toată lumea, la 60 de milioane, dintre care 15 milioane au fost constrânse să se căsătorească la vârste cuprinse între 10 şi 14 ani. Sarcina reprezintă cel mai mare risc în rândul acestei categorii, cauzând 50.000 de decese anual în rândul populaţiei feminine de 15 - 19 ani din ţările în curs de dezvoltare. Acestui risc sunt însă expuse şi cele din grupa de vârstă 10 - 14 ani. În Europa, ţările cu cele mai ridicate ponderi ale minorelor măritate sunt Georgia (17%) şi Turcia (14%).

Comentarii

Ultimă oră