Sari la conținut

„Ziua Păsărilor”, sărbătorită pe malul lacurilor din Dumbrăvița

-ziua-pasarilor-sarbatorita-pe-malul-lacurilor-din-dumbravita

1 aprilie nu e doar „Ziua Păcălelilor”, ci şi „Ziua Păsărilor”. Acţiunile de „Ziua Păsărilor” sunt organizate în județul nostru de către Societatea Ornitologică Română – Sucursala Braşov.


  Pentru iubitorii de păsări și de natură, prima zi din aprilie este „Ziua Păsărilor”, eveniment care se desfășoară în România încă din perioada interbelică și care a fost reluat după Revoluție de Societatea Ornitologică Română. Este un eveniment menit să conștientizeze publicul larg asupra speciilor de păsări, a importanței lor pentru binele, sănătatea și frumusețea naturii din jurul nostru și – prin urmare – asupra importanței protejării lor.

  Anual, Societatea Ornitologică Română (SOR) serbează la 1 aprilie – „Ziua Păsărilor”. Se marchează astfel începutul primăverii, renaşterii naturii şi sosirea păsărilor migratoare.


  Scopul acestei sărbători este de a atrage atentia unui public cât mai numeros şi îndeosebi copiiilor, asupra frumuseţii şi importanţei păsărilor în mediul lor natural şi de asemenea de a ne bucura de sosirea înaripatelor călătoare.


  Custozii Ariei protejate Sit Natura 2000 Dumbravița – Rotbav – Măgura Codlei îi invită pe toți doritorii și curioșii să participe duminică, 2 aprilie 2017, la observații de păsări pe malul lacurilor din Dumbrăvița. „Ziua Păsărilor” va fi sărbătorită la noi in judet, în acest week-end, printr-o sesiune de observare de păsări la Dumbrăvița.


  Vor fi utilizate lunete speciale pentru apropierea imaginii, vor fi identificate speciile cu ajutorul determinatorului și se vor purta discuții pe tema protejării păsărilor și a naturii. Brașovenii și turiștii sunt așteptați la acțiune, să se bucure împreună de sosirea păsărilor pe lacuri și de natura deosebită a ariei protejate.

  Pentru ornitologi, prima zi a lui aprilie înseamnă „Ziua Păsărilor”, după semnarea, la 19 martie 1902, la Paris, a Convenţiei pentru Protecţia Păsărilor.

În România, „Ziua păsărilor” își are originea în perioada interbelică, pe atunci fiind sărbătorită mai ales în școli. Elevii, de obicei sub coordonarea profesorului lor de științe naturale, instalau în acea zi cuiburile artificiale pe care le construiseră pentru păsări în timpul iernii. Sărbătoarea a fost treptat abandonată, începând cu perioada 1945-1950.

Societatea Ornitologică Română (SOR) fondată în 1990, sub patronajul Academiei Române a depus eforturi pentru a stimula profesorii de biologie să readucă în actualitate această zi tradițională a păsărilor. În martie 1994, Ministerul Învățământului și Științei, în urma solicitărilor din partea SOR, și-a declarat acordul pentru organizarea în școli a „Zilei păsărilor”, fiind sărbătorită în fiecare an la 1 aprilie.

Societatea Ornitologică Română organizează și coordonează în această zi diverse evenimente pentru a trage un semnal de alarmă în privința dispariției speciilor. SOR monitorizează populațiile de păsări sălbatice și face eforturi constante și active pentru protejarea habitatelor acestora și pentru protecția mediului înconjurător în general. Activitățile societății au rolul de a informa publicul și a influența obiceiurile acestuia, în scopul biodiversității și vieții în general.

Comentarii

Ultimă oră