Sari la conținut

Vladimir Putin: 10 amănunte biografice, puţin cunoscute!

-vladimir-putin-10-amanunte-biografice-putin-cunoscute

Multă lume se întrebă, în ultimul timp, cine este, de fapt liderul de la Kremlin. Psihologi din toată lume încearcă să-i realizeze un profil, iar jurnaliştii sapă în trecut după amănunte senzaţionale. Înainte de ascensiunea sa la putere, în 1999, Putin şi-a petrecut viaţa departe de atenţia opiniei publice, fiind un ilustru necunoscut în lumea politică internaţională. Firesc, pentru un agent KGB. Antena3.ro a realizat un top al celor mai puţin cunoscute şi interesante  amănunte din biografia lui Vladimir Putin.

1. Vladimir Putin a crescut în St. Petersburg (Leningrad) într-un apartament comun, împărţit cu alte trei familii.

2. Bunicul lui Putin a fost bucătarul lui Lenin, atunci când liderul comunist îşi petrecea vacanţele în reşedinţa de la ţară. Ulterior, strămoşul lui Putin a gătit şi pentru Stalin în câteva ocazii.

3. Putin deţine centura neagră la judo încă de la vârsta de 18 ani. El practică şi acum diverse arte marţiale, pe care le descrie ca fiind o filosofie de viaţă.

4. Preşedintele rus adoră romanele de spionaj. "Ce mă fascinează este ideea că un singur om poate face mai mult decât orice altă armată poate îndeplini", a spus Putin.

5. Vladimir Putin a intrat în KGB în timpul studenţiei, iar la mijlocul anilor `80 ajuta poliţia secretă sovietică să racoleze persoane dispuse să spioneze împotriva Occidentului.

6. Liderul de la Kremlin este un mare iubitor de câini. Deseori el vine la întâlnirile politice însoţit de patrupedul său. Unele voci spun că în această manieră încearcă să-şi intimideze partenerii internaţionali de dialog.

7. Putin vorbeşte fluent limba germană, dar nu prea se descurcă cu limba engleză şi preferă să aibă un traducător în preajmă.

8. Putin şi soţia sa şi-au anunţat divorţul de comun acord în 2013, în pauza unui spectacol de balet.

9. Vladimir Putin este tatăl a două fete, dar viaţa lor se desfăşoară în totală discreţie. Au absolvit studiile superioare sub identităţi false, iar profesiile sau ţările de reşedinţă ale celor două sunt total necunoscute.

10. Putin este creştin-ortodox şi îşi exprimă credinţa de câte ori are ocazia. Recent, el a comparat căsătoria dintre homosexuali cu un act satanic.

Comentarii

Ultimă oră