Sari la conținut

USL a votat împărţirea colegiilor parlamentare

-usl-a-votat-impartirea-colegiilor-parlamentare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, la Murighiol, că USL şi-a votat împărţirea colegiilor parlamentare.Alianţa de Centru Stânga, compusă din PSD şi UNPR va nominaliza candidaţi în 246 de colegii din ţară, în timp ce Alianţei de Centru Dreapta i-au revenit 206 colegii, potrivit gandul.info.

"Această formulă negociată de colegii noştri, de echipele din fiecare partid, a fost votată în forurile de decizie, Comitetele Naţionale Executive ale partidelor. Rămâne ca într-un termen foarte scurt fiecare partid, alianţă din cadrul Uniunii să desemneze candidaţii respectivi, etapă care urmează", a spus Antonescu.

Președintele PNL a mai afirmat că toate criteriile avute în vedere au expresia unei formule raţionale, cu discernământ, pornindu-se de la ideea ca fiecare din partidele care reprezintă USL să câştige la aceste alegeri parlamentare.

Antonescu a susținut că multe lucruri nu s-au discutat la Murighiol, ele urmând a intra în dezbaterea altor "echipe de negociere", în zilele următoare.  "De luni ne întoarcem la zona executivă, iar restul colegilor la campania electorală. Vrem să schimbăm regimul Traian Băsescu, vrem să guvernăm pentru cel puţin patru ani, să punem România pe o direcţie bună. Nu am avut niciun vot împotrivă. Absolut toată lumea de luni se pune la treabă. Acum, sunt convinsă că USL va avea majoritatea absolută în Parlament", a spus şi Victor Ponta.

Comentarii

Ultimă oră