Pompierii harghiteni au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a şase incendii de vegetaţie uscată şi fond forestier, care au mistuit o suprafaţă de peste 15 hectare şi care au avut loc în toate zonele judeţului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, cele mai mari incendii s-au produs în apropierea municipiului Topliţa şi în comuna Ulieş, sat Nicoleşti, unde flăcările au mistuit, în total, 10 hectare de vegetaţie uscată. Pentru stingerea incendiului de la Topliţa, pompierii au folosit lopeţi şi mături şi au fost nevoiţi să se deplaseze pe jos aproximativ doi kilometri, întrucât suprafaţa cuprinsă de flăcări se afla într-o zonă greu accesibilă. În acest caz, focul a mistuit şi un gard de lemn şi o parte dintr-o anexă gospodărească.

Un alt incendiu puternic a avut loc în comuna Sârmaş, unde flăcările au distrus un hectar de pădure tânără de brad şi molid şi 1,5 hectare de vegetaţie uscată. Intervenţia, la care au participat şi voluntari din sat, a fost dificilă din cauza vântului puternic. Celelalte trei incendii s-au produs în apropierea municipiului Miercurea Ciuc, unde au ars două hectare de vegetaţie uscată şi lângă municipiul Odorheiu Secuiesc, unde focul a distrus 2,5 hectare de vegetaţie. Pentru stingerea celor şase incendii de vegetaţie uscată şi fond forestier au intervenit zeci de pompieri profesionişti şi civili.
Incendiile au fost provocate de focuri deschise, lăsate nesupravegheate, după ce proprietari au decis să-şi cureţe astfel terenurile, potrivit pompierilor.