România a pierdut în faţa Ungariei, scor 19-25, la Campionatul European de handbal feminin din Serbia şi nu mai are nici o şansã sã ajungã în semifinale. România a jucat handbal doar în primele 25 de minute ale partidei cu Ungaria. În minutul 25 tricolorele conduceau cu scorul de 11-9 şi totul părea să fie pregătit pentru o nouă sărbătoare. Din acel moment, Neagu şi compania au fost de nerecunoscut şi în 35 de minute au punctat doar de opt ori, faţă de unguroaice care au înscris nu mai puţin de 16 ori. Pentru România au marcat Neagu şi Nechita cu câte şase goluri, Stanca trei goluri, Geiger, Brădeanu, Dincă şi Meiroşu câte un gol. Înfrângerea cu Ungaria nu doar cã a anulat orice şansã la semifinale pentru România, dar a stabilit şi semifinalistele din grupã, adicã Muntenegru şi Ungaria, ambele cu câte 6 puncte, înaintea ultimului meci din aceastã fazã. Toate celelalte patru echipe au câte 3 puncte şi nu pot face mai mult de 5 puncte în ultima etapã.
Capul în pământ şi multă muncă. Selcţionerul Gheorghe Tadici a declarat că România a făcut cel mai slab meci în compania Ungariei şi că toată lumea trebuie să pună capul în pământ şi să muncească mult mai mult. „E greu sã câştigi un meci când ai 16 ratãri de pe semicerc şi nu mai puţin de nouă pase la intercepţie. Au mai fost douã mingi scãpate în aut. Am bãgat şi rezervele, am mizat pe faptul cã Geiger va veni odihnitã, dar degeaba. Felicit adversarele, pentru handbalul de înalt nivel pe care l-au jucat timp de 60 de minute. Noi am jucat unul dintre cele mai proaste meciuri, în care am oferit multe opţiuni de a marca adversarelor. A fost meciul în care nu am putut înscrie, iar în aceste condiţii victoria Ungariei a fost uşoarã şi logică. Rivalele au fãcut un meci foarte bun, le-a ieşit totul. Ele au jucat excelent pe extreme, pe pivot. Noi am jucat doar vreo 25 de minute. Am ajuns între marile puteri cu multã pregãtire, muncind. Trebuie sã lãsãm iar capul jos şi sã muncim”, a spus selecţionaerul Gheorghe Tadici.
Meciul vieţii. Eva Kiss, portarul Ungariei, a fãcut cel mai bun meci al ei chiar împotriva României. Goalkeeperul modestei formaţii maghiare Siofok a reuşit nu mai puţin de 16 intervenţii salutare. În partea a doua, portarul de 1,89 metri a primit doar 7 goluri!
Trebuie să învingem Germania. Cu trei puncte în clasamentul grupei, la egalitate cu Spania, Rusia şi Germania, „triclolorele" mai au un singur meci de disputat cel de joi cu nemţoaicele. Dacã vor câştiga ele ar putea juca meciul de clasament pentru poziţia a 5-a. În schimb, dacã vor pierde, au şanse sã încheie pe ultimul loc al seriei.
Rezultatele din penultima etapă. Cu o etapă înainte de finalul grupelor principale se cunosc trei echipe calificate în semifinale. Astfel din prima grupă principală, Norvegia şi-a asigurat prezenţa în penultimul act al competiţiei, în timp ce în a doua grupă principală lucrurile sunt clare, Ungaria şi Muntenegru având în buzunare biletele pentru semifinalele de la Belgrad. În penultima etapă a grupelor s-au înregistrat rezultatele: Grupa I: Cehia – Franţa 22-24, Norvegia – Suedia 28-25 şi Serbia – Danemarca 29-26; Grupa II: Spania – Rusia 25-25, Germania – Muntenegru 27-20 şi România – Ungaria 19-25.
România a făcut cel mai slab meci în compania Ungariei