Melomanii braşoveni sunt aşteptaţi, miercuri, 20 noiembrie 2019, la Recitalul de la ora 5, la Muzeul Casa Mureşenilor.

    Evenimentul muzical, ce va avea loc de la ora 17.00, va fi susţinut de artiştii Operei Braşov: Cristina Radu – soprană, Carmen Topciu – mezzosoprană, Nora Vlad – actriţă, Marius Ciulică – oboi, Oliver Popescu – fagot şi Sena Ducariu - pianistă.

    Programul recitalului este alcătuit din pagini memorabile ale muzicii clasice ruse şi franceze: operele „Dama de pică” de P.I. Ceaikovski şi „Samson şi Dalila” de C. de Saint-Saëns.

   Intrarea se face pe bază de bilete care se achiziționează la intrarea în sala de concert a Muzeului „Casa Mureşenilor”, înainte de eveniment.