Sari la conținut

Timp de mai multe luni, pe  strada Tâmpei din cartierul Răcădău, a funcţionat, fără nici  un fel de autorizaţie, o fabrică de procesare a cărnii ce producea  mezeluri (crenvurşti, cârnaţi şi pastă de mici). Linia de producţie  a fost închisă de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia  Consumatorilor (CJPC) Braşov, care au găsit cu greu „fabrica”.
Producătorul utiliza utilaje specifice, avea măcleari şi mezelari,  dar nu deţinea un spaţiu adecvat şi nici documentele care să-i permită  să-şi desfăşoare activitatea în mod legal. Mai mult, pentru a-şi  comercializa mezelurile, el şi-a deschis, la stradă, un magazin „de  prezentare”, dar preparatele era vândute, în regim en-gros, şi  altor alimentare. „Cele două camere în care se procesa carnea erau  situate în curtea din spatele magazinului şi a fost destul de greu  de găsit. Firma nu avea autorizaţie de funcţionare şi nici aviz  sanitar-veterinar, motiv pentru care am aplicat două amenzi, fiecare  în valoare de 10.000 de lei, şi am suspendat activitatea unităţii  de procesare a cărnii”, a declarat Ionel Spătaru, directorul CJPC.  El a mai spus că situaţia a fost comunicată şi reprezentanţilor  Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov,  pentru a efectua o verificare şi a lua măsurile legale ce se impun.  

Comentarii

Ultimă oră