Sari la conținut
-dinamo-otelul-si-petrolul-in-sferturi-

Oţelul Galaţi, Petrolul Ploieşti şi Dinamo sunt ultimele 3 formaţii calificate în faza sferturilor de finală ale Cupei României Timişoreana la fotbal.

La Galaţi, Corona Braşov nu a putut să încurce formaţia gazdă, care s-a impus cu scorul de 2-1.

Oţelul a deschis scorul în minutul 6 prin Henrique. Corona a sperat la un rezultat pozitiv, după autogolul lui Antunes din minutul 26, dar acelaşi Henrique a reuşit dubla în minutul 60 şi Oţelul este formaţia care merge mai departe.

Misiune facilă în Ştefan cel Mare, pentru Dinamo. Chindia Târgovişte nu a reuşit să detoneze bomba optimilor şi a încasat numai puţin de 5 goluri.

Joel Thomas a reuşit o dublă în minutele 8 şi 64. Acelaşi lucru l-a făcut şi Durimel în minutele 41 şi 86.

Pe lista marcatorilor şi-a mai trcut numele Lazăr, cu reuşita din minutul 62.

Super atmosferă în Giuleşti, acolo unde Rapid şi Petrolul au oferit un spectacol de calitate. Petrolul Ploieşti, deţinătoarea cupei, a închis tabela la 2-0 şi continuă să spere că trofeul va mai poposi un an în vitrina clubului.

Golurile formaţiei lui Cosmin Contra au fost reuşite de Dore în minutul 66 şi Romario în minutul 72.

În sferturile de finală ale Cupei României Timişoreana, s-au calificat Pandurii Târgu Jiu, FC Vaslui, Astra Giurgiu, Viitorul Constanţa, Steaua,Oţelul Galaţi, Dinamo şi Petrolul Ploieşti.

Comentarii

Ultimă oră