Șoferii care circulă pe contrasens și cei care depășesc cu mai mult de 60 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv rămân fără permis de conducere timp de șase luni și primesc o amendă încadrată la clasa a V-a de sancțiuni (21 - 50 puncte-amendă), dacă sunt la prima abatere de acest gen, potrivit proiectului Noului Cod rutier postat vineri spre dezbatere publică pe site-ul MAI.

"Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia din următoarele fapte: (...)
 b) conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfășoară în mod normal circulația;
c) depășirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În condițiile în care faptele mai sus menționate nu constituie infracțiune, dar conducătorul auto a provocat un accident din care au rezultat pagube materiale, șoferul va rămâne fără permis timp de un an și va fi amendat conform clasei a VI—a de sancțiuni (51-120 puncte-amendă).

"Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a VI-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de un an, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia dintre faptele prevăzute la art.105 alin.(2) literele b) și c) dacă au avut ca urmare producerea unui accident de circulație soldat numai cu pagube materiale", se arată în proiectul de act normativ.

Atunci când conducătorul auto comite aceeași abatere într-un interval de trei ani de când și-a recuperat permisul, sancțiunile se majorează.

Astfel, el va rămâne fără permis timp de un an dacă a fost prins de polițiști conducând pe contrasens sau depășind cu mai mult de 60 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și timp de doi ani dacă pe fondul nerespectării regulilor de circulație menționate a produs un accident din care au rezultat pagube materiale.

De asemenea, vor rămâne fără permis timp de șase luni și vor primi amenzi aferente clasei a V-a de sancțiuni șoferii care nu respectă regulile de circulație la nivel cu calea ferată.


Documentul modifică și clasele de amenzi. Astfel, clasa I prevede 2 sau 3 puncte-amendă; clasa a II-a—4 sau 5 puncte-amendă; clasa a III-a—de la 6 la 8 puncte-amendă; clasa a IV-a—de la 9 la 20 puncte-amendă; clasa a V-a—de la 21 la 50 puncte-amendă și clasa a VI-a—de la 51 la 120 puncte-amendă.
Punctul-amendă este 10% din valoarea salariului minim pe economie, adică 80 de lei. Citeste aici proiectul complet.
Guvernul a trimis  miercuri la Parlament proiectul de lege pentru modificarea Codului Rutier, evitând astfel să îşi asume răspunderea printr-o ordonanţă de urgenţă.