Sari la conținut

Băieţii sunt de două ori mai predispuşi la îngrăşare decât fetele. Care este explicaţia?

-baietii-sunt-de-doua-ori-mai-predispusi-la-ingrasare-decat-fetele-care-este-explicatia

Băieţii de 8 ani sunt de două ori mai predispuşi la obezitate sau supraponderalitate decât fetele de aceeaşi vârstă, potrivit studiului international European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, scrie adevarul.ro.
Apetitul crescut, tahifagia, predilecţia pentru dulciuri, ingestia compulsivă şi sedentarismul reprezintă principalii factori psihosociali care predispun copiii la obezitate „primară“, sunt de părere psihologii specializaţi în tulburări de alimentaţie şi obezitate. Predispoziţia pentru aceste tulburări, spun psihologii, poate apărea încă din perioada intrauterină, când se formează o legătură între mamă şi copil, pentru că un factor extrem de important în sănătatea copilului este contactul emoţional dintre cei doi. „În această perioadă, fătul trăieşte şi se dezvoltă în simbioză cu mama: doarme, respiră, se hrăneşte, creşte în corpul mamei. Actul hrănirii are legătură directă cu mama. Tot ceea ce trăieşte mama este preluat de către făt. După naştere, prin alăptare, legătura celor doi continuă. Studiile făcute au arătat că nu alăptatul în sine este important, ci contactul dintre cei doi. O mamă „absentă“, anxioasă, grăbită, depresivă, transmite bebeluşului starea de nesiguranţă. El plânge, iar mama suplimentează hrana. În realitate, lui îi lipseşte siguranţa, afecţiunea. În creier se află centrul de comandă pentru sete, foame etc. Prin hrănire fără foame, creierul este setat ca la emoţii, să apeleze la hrană. În acest fel, setăm viitorul adolescent şi adult să mănânce la orice emoţie negestionată“, afirmă Maria Verdi, psihoterapeut integrativ.

Comentarii

Ultimă oră