În ultimele trei zile, poliţiştii au intervenit la aproape 400 de solicitări venite din partea cetăţenilor. Oamenii legii din Braşov au aplicat 470 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 149.000 de lei. Din totalul acestora, circa 50 au fost date pentru încălcarea ordinii şi liniștii publice, 12 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activități comerciale ilicite, iar 11 au vizat încălcări ale altor acte normative.Majoritatea, 392, au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 5 pentru consum de alcool la volan, 244 pentru conducere cu viteză excesivă și 143 pentru alte abateri de la normele rutiere.  

       Aproape 930 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de efectivul curent, pe durata minivacanţei de 1 Mai, pentru ca această perioadă să fie petrecută în linişte şi siguranţă. Cele mai multe solicitări venite din partea cetăţenilor, au fost efectuate prin intermediul serviciului 112, în urma cărora au fost realizate 90 de controale.

    Totodată, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare și au fost reținute 24 de permise de conducere, dintre care 7 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 7 pentru viteză excesivă şi 10 pentru alte abateri la regimul rutier.