Sari la conținut
mircea-diaconu-la-mix-actual-brasov-

Peste jumătate de milion de români au votat, în urmă cu 5 ani, cu independentul Mircea Diaconu pentru Parlamentul European. A fost independentul cu cele mai multe voturi din Europa. Alți doi europarlamentari români au mers la Bruxelles pe voturile lui. Așa gândea mereu în avionul cu care făcea naveta, întrebându-se care or fi aceia.

Este unul dintre cei mai iubiți actori ai românilor și a făcut, fără teama că-și va pierde admiratorii, pasul spre politică, în urmă cu 11 ani. Cumva, a fost o continuare, doar toată lumea e o scenă... A fost senator (PNL), a fost ministrul Culturii- prea puțin timp ca să facă ceea ce și-a dorit și aici are de luat o revanșă!-și a fost europarlamentar, independent. I-a plăcut mult în Parlamentul European și spune că acolo, la Bruxelles abia, a înțeles că românii nu înțeleg ca ceilalți nici “negocierea” și nici “compromisul”. Da, în Europa, orice “negociere” se termină cu un “compromis”. Din care câștigă toată lumea. În 2014 a făcut senzație în campania lui atipică, purtată cu un ARO vechi, ruginit, prin care trecea ploaia. Îl are și azi și tot cu el merge în campanie. Acum e dichisit și nu-l mai plouă înăuntru. Își iubește mult mașina made în Câmpulungul lui natal. Se întâlnește cu românii prin piețe publice- adoră Agora!-și le ascultă ofurile. Muuulte. Tot mai multe. Spune că îl apasă. Și că miza acestei campanii este dacă duce povara înainte sau o pune jos și pleacă la... pescuit. Una din întrebări e: “de ce și independent și susținut de Ponta și Tăriceanu”...


Și mai spune că el nu concurează decât cu... Mircea Diaconu. Spune ca Spirache, din “Titanic Vals”: nu mă votați!” Va reuși să convingă în acest “rol”? Nu-i place cuvântul. Spune că nu a jucat niciodată un rol, s-a identificat cu fiecare personaj. Și că da, un președinte exact asta trebuie să facă. Și că nu, nu vrea “guvernul meu”... e și ilegal, e și imoral. Mircea Diaconu, candidat pa președinția României, la Mix Actual.
Emisiunea aici:

Comentarii

Ultimă oră