Braşovenii sunt puşi la colţ de primarul George Scripcaru. Edilul oraşului, prezent la un eveniment oficial, a declarat în public faptul că oraşul s-ar dezvolta mai bine dacă oamenii ar avea chef să muncească. Locuri de muncă sunt, dar la hărnicie stăm prost, este de părere primarul. „Doar cine nu vrea să muncească nu are loc de muncă”, a declarat primarul George Scripcaru. Şomerii sunt interesaţi. Braşovul este oraşul cu una din cele mai mari cifre ale şomajului din întreaga ţară. Conform datelor oficiale, şomerii sunt, totuşi, interesaţi de un loc de muncă. „În această perioadă, braşovenii sunt foarte interesaţi să valorifice toate oportunităţile oferite de toţi furnizorii de formare profesională sau de cei ce se ocupă de stimularea ocupărilor locurilor de muncă”, spune Anca Finichiu, directorul Agenţiei Judeţene de Formare şi Ocupare Profesională Braşov. Pun patronii pe fugă. Taxele locale pentru persoane fizice sau juridice au fost majorate la maximul permis de către Codul Fiscal de către primarul George Scripcaru, exact la finalul anului trecut. Acesta nu a justificat în niciun fel această măsură. Totodată, Scripcaru nu a solicitat niciodată colegilor săi de partid relaxarea mediului fiscal astfel încât să avantajeze investitorii. Mai mult, patronii, cei care oferă locuri de muncă, vor să plece din Braşov în urma ultimelor măsuri. „Îmi vine să închid tot şi să-mi văd de treabă!”, a declarat omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, fost candidat la Senat din partea PDL, dezamăgit de guvernarea Boc şi de măsurile luate împotriva mediului economic. Alungă orice investitor. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov a remarcat că este sătul de „anunţurile astea de fugă ale premierului Emil Boc” cum că pune taxe pe averi sau pe patrimoniile mai mari de o anumită sumă. „Cunosc personal investitori care nu mai vor să lanseze noi afaceri deoarece nu ştiu ce se va întâmpla în mediul fiscal românesc. Îi recomand premierului Emil Boc să măsoare de două ori înainte să taie, sau să gândească de două ori înainte să vorbească, deoarece dacă arunci tot felul de vrăjeli în spaţiul public, rişti să rămâi fără oameni care să îţi plătească impozite şi taxe”, a spus omul de afaceri braşovean.