ziarul brasovultau - stirile de care ai nevoie
stii . descoperi . intelegi

 
ro ro it de fr es

Expoziţie pascală la Turnul Alb

18 Martie, 2010 • 23:03:32


Expoziţie pascală la Turnul Alb
articol citit de: 159

Braşovenii sunt invitaţi să intre deja în atmosfera sărbătorilor pascale, cu un drum la Turnul Alb. Aici vor putea vedea cum este transfigurată sărbătoarea Paştelui prin ochii de artist şi sufletul copiilor. Membrii Cercului de iconografie de la Şcoala Generală Nr. 13 şi-au vernisat expoziţia intitulată „Sărbătoarea Paştelui văzută de copii”.Organizatorii ineditului eveniment sunt Muzeul Judeţean de Istorie, împreună cu Şcoala Generală nr. 13, de unde provin micuţii artişti. Expoziţia cuprinde icoane pe sticlă, pictate de elevi după izvoade (modele) româneşti tradiţionale autentice - ce aparţin unor vechi şi renumite centre de pictură pe sticlă, cum ar fi cel de la Nicula, precum şi cele din Şcheii Braşovului şi Făgăraş - cărora fiecare mic iconar le-a adăugat propria viziune şi inspiraţie. Prof. Luminiţa Savin, profesoară de religie şi coordonatoare a cercului, spune că prin aceasta ei „au posibilitatea de a se exprima prin limbajul culorilor, se pot apropia de o tehnică tradiţională plină de ingeniozitate, sunt educaţi în spiritul valorilor creştine, învaţă să descopere frumosul, să-şi dezvolte simţul artistic, să preţuiască şi să respecte valorile tradiţionale.” Farmecul lucrărilor stă în cromatica veselă şi plină de viaţă, care trădează seninătatea şi puritatea specifice copilăriei.









sageata Alte ştiri recomandate:



Bookmark and Share    pdf


sageata Comentarii:


Nume:  
Email:  
Comentariu:  


Downloadeaza Flash Player pentru a vedea filmul.







Explorează brasovultau.ro




Spread Firefox Affiliate Button

  © Brasovultau • Mix Media Group 2007 - 2010 • toate drepturile rezervate (webdesign: V2 Xplorer by OmegaWebDesign)
0.02 sec. (34 useri online)