brasovul tau
stii . descoperi . intelegi
Downloadeaza Flash Player

  Breaking News:   • Farsele lui Jugaru, acum şi pe www.brasovultau.ro  


 
ro ro it de fr es

Diferenţa din taxa de poluare, acordată zilnic

01 Martie, 2009 • 20:03:30


Diferenta din taxa de poluare, acordata zilnic
articol citit de: 111

Având în vedere faptul că astfel de cereri pot fi depuse de contribuabili până cel târziu miercuri, 11 martie 2009, în această perioadă se vor asigura condiţiile de desfăşurare a activităţii de primire a solicitărilor de calcul, după următorul program: în zilele de luni - vineri, între orele 8.00 - 18.00, în zilele de sâmbătă, între orele 9.00 - 14.00, şi în zilele de duminică, între orele 9.00 - 12.00, în funcţie de volumul solicitărilor din ziua anterioară.
Braşovenii în cauză trebuie să prezinte la ghişeele administraţiilor financiare din judeţ „o cerere însoţită de documentaţia din care să reiasă că autovehiculul a fost achiziţionat, în vederea înmatriculării în România, anterior datei de 15 decembrie 2008”.
În cazul în care, în cadrul programului stabilit mai sus, nu se soluţionează toate solicitările contribuabililor, programul se prelungeşte în funcţie de necesităţi. De asemenea, în funcţie de necesităţi, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua măsurile necesare pentru suplimentarea numărului de ghişee care vor primi solicitări pentru calculul taxei pe poluare.









sageata Alte ştiri recomandate:



Bookmark and Share    pdf


sageata Comentarii:


Nume:  
Email:  
Comentariu:  


Downloadeaza Flash Player pentru a vedea filmul.







Explorează brasovultau.ro




Spread Firefox Affiliate Button

  © Brasovultau • Mix Media Group 2007 - 2010 • toate drepturile rezervate (webdesign: V2 Xplorer by OmegaWebDesign)
0.03 sec. (56 useri online)