![]() articol citit de: 69
În luxoasa rezidenţă Astor Courts de lângă New York, fiica lui Bill şi a lui Hillary Clinton, Chelsea, s-a căsătorit cu finanţistul Mark Mezvinsky, sub privirile a peste 500 de invitaţi, dar într-o mare discreţie faţă de presă. Mark, 32 de ani şi Chelsea, 30 de ani, se cunosc din primii ani de liceu, însă au devenit un cuplu în urmă cu doar câţiva ani. Cununia religioasă a fost oficiată împreună de un rabin şi un reverend metodist, reprezentând religiile celor doi miri. Imediat după ceremonie, fostul cuplu prezidenţial american a dat presei un comunicat în care se declară "extrem de mândri şi copleşiţi de emoţie" în faţa nunţii unicei lor fiice. Costurile nunţii au fost estimate la cinci milioane de dolari .
|